duminică, 18 septembrie 2016

Regele Arthur şi Excalibur

   Mi-a atras de curând atenţia redifuzarea pe canalul AMC a filmului "Ultima legiune" (The Last Legion), un film din 2007, în regia lui Doug Lefler, după o nuvelă a lui Valerio Massimo Manfredi.
    De ce ? Pentru că este o viziune artistică asupra adevărului istoric, ce caută să acrediteze ideea descendenţei regelui Arthur din stirpe romană (nu ştiu dacă intenţionat sau nu).
    Problema este că întemeietorii valorilor britanice sunt descendenţii poporului trac din care se trage majoritatea popoarelor europene. Ce nu pot înţelege, este de ce britanicii ne vad pe noi, românii ca pe nişte necivilizaţi, când de fapt descendenţii tracilor au adus pe insule lumina civilizaţiei. Probabil lipsa de cunoştinţe istorice reale a dus la această situaţie. Pentru lămurire, va fi probabil publicat un alt articol.

    Cine era Pendragon ?

    Naraţiunea filmului se învârte în jurul dispariţiei celei de-a noua legiuni a Romei, un mister care îi intrigã pe istorici. Este posibil însă ca revolta scoţilor să fi distrus-o şi a să conducă la fãurirea unei graniţe consistente în nordul insulei britanice ? Triumful improbabil al populaţiei inferioare a contribuit la formarea conştiinţei naţionale a scoţienilor şi englezilor. Pentru englezi, masacrul legiunii este povestea de succes a unor mici “David” care doboarã un “Goliath” asupritor. Pentru scoţieni, este o expresie a libertãţii supreme, imperialismul roman simbolizându-l şi pe cel englez. Dar cât adevăr rezidă în legenda faimoasei Legio IX Hispana ? Şi în conformitate cu filmul, de cine a fost condusă ?
    După explicaţiile din film, este foarte posibil să fi fost condusă de un trac. Istoricul şi scriitorul André Maurois scria, acum o jumătate de veac: "Prima cohortă dacică stă acolo de două secole. Soldatul, prinzând rădăcini, devine colon. Puţin câte puţin, legiunile britanice uită de legăturile lor cu Roma. Într-o zi, îşi vor proclama un împarat propriu (Magnus Maximus), care se va duce să lupte pe continent cu pretendenţii veniţi din alte provincii". Britania devenise provincie romană în anul 43 d.H., sub împaratul Claudiu (41-54), dar numai sudul insulei, apoi şi centrul, pâna în vremea lui Hadrian (117-138), când acesta a ordonat construirea unui mare zid de apărare (120 km), în partea cea mai îngustă a Angliei, pentru a feri provincia de atacurile scoţilor si picţilor din nord. Acest zid, apare în film, ca ilustrare a adevărului istoric. De-a lungul zidului, s-au ridicat 17 fortăreţe mari, unde erau cantonaţi 5500 cavalerişti şi 13.000 infanterişti. Din această mare garnizoană făcea parte şi unitatea dacică pomenita în inscripţia romană din piatră, din secolul al II-lea d.H.al cărei original se află la Carlise Museum, prin care se atestă prezenţa unei unităţi militare formate din daci în provincia romană Britania. Această formaţiune a participat la apărarea Britaniei, din anul 146 pana în 410, când a încetat stapânirea romană în insulă, fiind improspătată mereu (şi după retragerea aureliană, din 271-273) cu soldati daco-romanizaţi, veteranii (betranus) devenind coloni pe pamânt britanic. Prin "romanizare" nu trebuie să se înţeleagă impunerea limbii latine, ci a unei organizări sociale specifice imperiului roman, cunoscută ca "pax romana". Pax Romana (Pacea romană) a fost o realitate istorică (un mod stabil de organizare a vieții sociale), un sistem de ordine internațională și a devenit în timp un model de structurare a raporturilor politico-militare pe spații geo-politice largi. Ca și Imperiul, Pax Romana era considerată un concept politic caracterizat de universalitate și a cărui valoare depășea frontierele propriu-zise ale statului roman. Documentele vremii atestă pe acele plaiuri numele de Decibalus şi Dida, precum şi o asezare Deva, toate amintind de obârsia soldaţilor din cele peste zece "ale" si "cohorte" de daci, care apărau extremitatea nordică a imperiului roman. Chiar şi cimpoiul dacic a fost "exportat" în spaţiul nord-britanic, iar dansul căluşarilor mai există şi acum sub forme asemănătoare căluşului românesc, în Glouchestershire, Abington sau Upton, din Anglia. Cu timpul, soldaţii din Tracia s-au topit în marea masă a autohtonilor, precum s-a întâmplat şi cu legiunile romane aduse de Traian şi urmaşii săi în Dacia, toţi vorbind acea "latină vulgară", din care, în câteva veacuri, s-a născut "străromâna", un termen discutabil în sine, dar acceptabil în acest context.
    Cea mai importantă problemă în ecranizarea faptelor istorice, nu e neapărat acurateţea numelor şi a rolurilor istorice ale celor ce le-au purtat, ci explicaţia numelui Pendragon (numele de familie al legendarului Arthur), care ar însemna "Fiul Dragonului". De-a lungul filmului apar peste tot steaguri de luptă similare cu cele dacice, cu cap de lup şi trup de dragon.  Chiar unele armuri prezente în film ilustreză acele steaguri.
     Cum numele Pendragon este greu de pus la îndoială este evidentă originea tracă a acestuia. Ca o subliniere importantă asupra acestui aspect, este că popoarele din vechime, erau legate prin legende şi mituri de diverse spirite ocrotitoare, numite ca şi constelaţiile de deasupra locului unde trăiau. Tracii erau consideraţi protejati de dragoni şi având spiritul acestora, datorită formei arcului Carpaţilor dar şi constelaţiei Dragonul ce se observă foarte bine deasupra teritoriului Tracic. Tot astfel, egiptenii (cei ce au construit piramidele), pentru că nu aveau forme de relief ce ar fi putut ilustra constelaţia Sirius, au construit piramide ce o reflectă pe pământ. Studiul savantului italian Giulio Magli, profesor de arheoastronomie în cadrul Universităţtii Politehnice din Milano, a avut în vedere nu doar cele trei mari piramide din Giza ci absolut toate piramidele construite în timpul celor de a IV-a şi a V-a dinastii egiptene (2630 i.Hr – 2323 i.Hr). Punctul de pornire l-a constituit celebra diagonală care uneşte colţurile celor trei mari piramide şi care se îndreaptă spre Heliopolis, unul dintre cele mai importante centre religioase ale vremii, Oraşul Soarelui. Italianul a reuşit să identifice faptul că diagonalele piramidelor din Giza, Abu Rawash şi Abu Sir sunt aliniate perfect şi fiecare dintre ele pare să indice o stea: Centaurus, Sirius respectiv Canopus. Toate cele trei stele sunt vizibile chiar deasupra piramidelor atunci când sunt privite din Heliopolis.
    Aşadar, chiar numele de familie al celui mai important personaj legendar al Marii Britanii arată originea sa tracică, subliniată în ecranizarea poveştii de steagurile de luptă sub formă de dragon cu cap de lup purtate de oşteni.

    Ce înseamnă Excalibur ?

    O altă problemă este originea numelui Excalibur, purtat de sabia ce este simbol al puterii familiei Pendragon.
    Excalibur este sabia legendară a regelui Arthur, uneori fiindu-i atribuite puteri magice sau asociată cu suveranitatea de drept a Britaniei. Alteori, Excalibur și Sabia din Piatră (dovada descendenței regelui Arthur) sunt considerate aceeași armă, dar în cele mai multe versiuni ele sunt arme distincte. Sabia a fost asociată de timpuriu cu legenda regelui Arthur. În galeză, sabia este numită Caledfwlch, iar în cornică, Calesvol.
    Una din ideile principale ale filmului este: "Before King Arthur, there was Excalibur" (în limba română "Înaintea regelui Arthur, a fost Excalibur"). Ultimele cadre din film atribuie lui Caius Iulius Caesar apartenenţa spadei legendare, supranumită "Sabia din piatră" (probabil o armă diferită). Se presupune că o sabie cu puteri supranaturale, denumită Crocea Mors ("Yellow Death" sau în română "Moartea galbenă"), a fost îngropată în Britania împreună cu trupul neînsufleţit al lui Nennius Britanicul, în conformitate cu spusele lui  Geoffrey of Monmouth. Acesta este autorul lucrării Historia Regum Britanniae (în engleză: The History of the Kings of Britain, iar în română "Istoria regilor britanici"). Lucrarea, scrisă probabil în jurul anilor 1336, este considerată o "pseudoistorie" şi acoperă o perioadă de 2000 de ani a regilor Britaniei, (începând cu troianul Eneas) care au fondat Britania, până în secolul VII, când anglo-saxonii au preluat controlul celei mai mari părţi din Britania. Este curios cum istoricii actuali ai G.B. nu consideră deloc această lucrare ca având valoare istorică, chiar dacă ea precizează rădăcini glorioase ale poporului. Oare pentru că tracii, fondatori ai Troiei sunt srămoşii actualului popor român ? De ce să-ţi fie ruşine cu descendenţa dint-un popor ce a impus câteva sute de ani tribut marelui Imperiu Roman ? Oricum, filmul împleteşte cele două legende despre Excalibur.  
    Ca explicaţii pentru provenienţa denumirii Excalibur se mai vehiculează şi cuvântul francez vechi Escalibor, care este el însuşi o deformare a cuvintelor de origine latină Caliburnus sau Caliburn.
Numele Caliburn este adesea legat de forma latinizată a cuvântului velş " Caledfwlch ", care combină elementele caled = ("battle, hard"), şi bwlch ("breach, gap, notch"). Valerio Massimo Manfredi, istoric, arheolog, scriitor, eseist și jurnalist italian, ce se defineşte el însuşi ca un „profesionist al antichității” (calitate dealtfel recunoscută),propune o teorie alternativă în care Caliburn derivă de la latinescul chalybs "oţel"("steel" în engleză), dar provenienţa este denaturată, presupunându-se greşit că vine de la Chalybes, un trib anatolian ce se îndeletnicea cu prelucrarea fierului.
Oricum, minereurile cu ajutorul cărora aceştia manufacurau metalele, nu ar fi putut avea rezistenţa necesară să taie alte obiecte din fier, acest lucru fiind posibil numai cu ajutorul oţelurilor înalt aliate, cu metale cum sunt titan, molibden, vanadiu, nichel, wolfram, care nu se găsesc în zăcămintele din zona lor de exploatare.
    Chalybes (în georgiană: ხალიბები; în greacă: Χάλυβες, Χάλυβοι) sau Chaldoi (în greacă: Χάλδοι) au fost un trib georgian, localizat în nordul Anatoliei în timpul antichităţii clasice pe un teritoriu numit atunci Chaldia. Totuşi, nici structura propusă a cuvântului nici formele fonetice nu par a fi corecte în traducerea denumirii Excalibur, chiar dacă Chaldoi / Chalybes, Mossynoikoi, şi Tubal / Tabal / Tibareni, se numără (după autorii clasici) printre primele popoare ce s-au îndeletnicit cu prelucrarea fierului. Numele în limba gracă al tribului este Χάλυψ şi înseamnă fier întărit, oţel şi se pare că a pătruns în limba latină sub forma " chalybs ", oţel. Se mai presupune şi că Sayce este numele grecesc Chalybe, de la hittitul Khaly-wa, "ţara lui Halys". O interpretare mai aproape de realitate este identificarea cu Chalibe, care era un termen generic grecesc pentru "oameni de la Marea Neagră ce comercializau fierul". Sursele istorice cele mai importante despre Chaldoi, sunt de la autorii clasici, incluzându-i pe  Homer, Strabon, şi Xenofon. Dar în timpurile imperiului Roman, Plutarh menţionează pe Chaldei (omonimi dar neînrudiţi cu Caldeenii semitici), care ar fi fost aşezati la ţărmul mării în Cappadocia, provincie romană denumită Pontus Cappadocicus. Apropierea fonetică cu Excalibur, este totuşi departe de a fi cea mai probabilă.
    Pentru a reveni la spada din film, aceasta poartă inscripţia CAI • IVL • CAES • ENSIS CALIBVRNVS. Literele "CAI. IVL. CAES." Sunt o abreviere de la Caius (sau Gaius) Julius Caesar. Manfredi traduce aproximativ "ensis caliburnus" ca "sword of steel", sau în limba română, "spadă de oţel". Ensis e unul din cuvintele latine pentru "sword", sau în română, "spadă". Se crede că în realitate latinizarea " Caliburn" a lui Geoffrey de Monmouth s-a dezvoltat în forma Excalibur, iar filmul explică originea numelui Excalibur prin acoperirea cu muschi a unei părţi din text; literele rămase fiind E S CALIBVR. Cu toate acestea, transformarea fonetică a lui "s" (uşor de pronunţat) în "x" este puţin probabilă, particula "ex" fiind comună în limbajul celor ce ştiau latină la acea vreme, şi care s-a păstrat până în zilele noastre, în majoritatea limbilor europene şi nu numai, orice cuvânt la care se adaugă acest prefix având semnificaţia de "înafara", sau "scos din", "eliberat din…".
    De fapt ENSIS CALIBVRNVS  este o presupunere greşită, textul trebuind să fie EX CAVES ALBURNUS, şi înseamnă spadă făurită din minereu extras din galeriile miniere (caves) din Alburnus. De aici şi verbul modern, "a excava"(ex caves). Este foarte posibil ca şi cuvântul "CAVES" de pe inscripţie să fi fost prescurtat, din moment ce chiar numele împăratului a suferit o astfel de trunchiere. Un motiv foarte important pentru care această interpretare este corectă, este că nici în zilele noastre nu se trece denumirea unui produs pe obiectul în sine, ci doar ţara de origine : "made in China", "made in U.K.", etc., fiind inutil să fie înscrisă denumirea (ENSIS) a obiectului. Alburnus Maior este denumirea latină pentru localitatea de azi Roşia Montană, care avea şi mai are încă un minereu recunoscut de pe acea vreme ca fiind de o calitate superioară, acesta fiind unul din principalele motive pentru care împăratul Traian a decis cucerirea Daciei (nu a Traciei). După cum se vede, bătălia pentru resurse continuă şi azi, cu aceeaşi ferocitate.
    Roşia Montană este cea mai veche localitate minieră din România, fiind atestată documentar acum nu mai puţin de aproape 1883 de ani. Numele Roşia Montană vine de la pământul roşu predominant în zonă, ca urmare a concentraţiei mari de fier. Numele localităţii Alburnus Maior, numele latin al Roşiei Montane, apare pentru prima dată menţionat în tăbliţa cerată nr. XVIII, datată 6 februarie 131. Tăbliţele cerate, găsite în minele de la Roşia Montană, reprezintă unul dintre izvoarele Dreptului Roman.
    La Roşia Montană se află unul dintre cele mai importante locuri istorice ale României care păstrează vestigii excepţionale, urme concret atestate ştiinţific ale trecerii prin istorie din Antichitate şi până în zilele noastre ale înaintaşilor poporului român.
    Peisajul cultural de la Roşia Montană este compus dintro concentrare extraordinară de vestigii care atestă evoluția exploatărilor miniere întrun interval de timp excepțional – cel putin 2.000 de ani – din perioadă preromană până în epoca contemporană. Nu este de mirare, pentru ca din cercetările sale, Colin Renfrew (Univ. Southampton, Marea Britanie)  a ajuns la concluzia ca :”În estul Europei noi ştim că uneltele de cupru – care au fost datate prin comparaţie cu cele găsite în Grecia pe la 2300 î.Hr. au fost făcute în ceea ce sunt azi România, Bulgaria şi Ungaria pe la 4500 î.Hr.”. Asadar vechimea traditiei prelucrarii metalelor pe teritoriul nostru este mult mai lunga decât sunt dispusi sa accepte unii istorici.
    Situl denumit în latină Alburnus Maior, în germană Goldbach, în maghiară Verespatak şi în română Roşia Montană este reprezentat, în lumina cercetărilor din ultimii ani, de un sistem de exploatare roman excepţional care conservă mai mult de 7 km de galerii, la care se adaugă peste 80 km de galerii medievale şi de epocă modernă, un târg minier păstrat exemplar încă din perioadă preindustrială şi un peisaj presărat de multe urme ale activităţii miniere dintre care excepţionale sunt lucrările hidrotehnice datând din prima jumătate a secolului al XVIIIlea.
    Se ştie că bătălia contemporană pentru resursele de la Roşia Montană nu sunt pentru aur (foarte puţin rămas în urma exploatării multimilenare), ci pentru celelalte metale rare de aici: titan, germaniu, arseniu, molibden, vanadiu, nichel, cobalt, galiu şi wolfram. O spadă făurită pe acea vreme din oţel ce conţinea în aliaj aceste metale, ar fi fost cu mult superioară unora realizate din minereu provenind din alte zăcăminte, de aici şi scenele de luptă din film în care "Excalibur" taie literalmente armele de fier ale opozanţilor. Se mai poate spune că s-au descoperit la Roşia Montană, în situl arheologic, galerii de mină astupate la loc de mineri, din cauza descoperirii filoanelor de germaniu, arseniu şi galiu, care sunt toxice şi pot chiar descompune alte metale.
    Cea mai probabilă inscripţie de pe spadă trebuie să fi fost " CAI • IVL • CAES • EX • C • ALBVRNVS " , de unde şi contracţia fonetică Excalibur.
Pentru a înţelege etimologia acestui cuvânt, trebuie să explicăm mecanismul împrumuturilor pe bază fonetică din alte limbi. Una din definiţiile din DEX 2009, adăugată de Laura Gellner (la care am semnalat greşeli), precizează pentru "geamblác, geamblacuri, s. n. Ansamblu format din mai mulți scripeți ficși și o ramă, montat pe turla unei sonde. – Probabil din n. pr. James Blake (numele unei firme englezești, care figura pe dispozitivul de pe turla sondelor), apropiat prin etimologie populară de geam." Având în vedere transcrierea fonetică a numelui James Blake (dʒeɪmz 'blæk), etimologia e clară, iar apropierea de "geam" nu are cum să fie corectă, pentru că în realitate, dispozitivele erau lipsite de geamuri. Deasemeni, jondir, este denumirea unei maşini agricole produse de firma John Deere ('dʒɒn 'dɪə), ceea ce indică foarte clar etimologia după modelul de mai sus. Şi acum ca şi atunci, pe lângă dedicaţia înscrisă pe spadă, era trecut şi numele fabricantului sau marca materialului, ce constituia garanţia calităţii sale.

   În loc de concluzie

   Presupun că nu mai trebuie multe alte explicaţii pentru faptul că cea mai mare legendă a britanicilor este un trac, cu o armă legendară, produsă tot în Tracia, mai precis în Dacia, care este de fapt denumirea zonei geografice ce cuprindea minele "Alburnus Maior".

    Cu ce ne-ar putea "civiliza" azi strănepoţii unei naţii civilizate la rândul ei (într-o măsură discutabilă) de poporul ce a constituit baza civilizaţiei româneşti actuale ?